Despre ziua de ajun .

Ajunul Craciunului , zi de colindat

Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii.

Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos".
Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Ajunul Craciunului, cand preotul vesteste Nasterea Domnului

Tot in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.
 Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii.
Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi.
 Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu!
 Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.

Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui.

 In functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu.
 Astfel, la sate, aceasta vestire se petrece chiar in ajunul Craciunului, pe cand la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii incep sa umble cu icoana ceva mai devreme.

Ajunul Craciunului modifica randuiala liturgica

In ajunul Craciunului se citesc "Ceasurile Imparatesti" si se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

 In cadrul acestor slujbe sunt randuite spre citire mai multe profetii din Vechiul Testament privind Nasterea Domnului.
Daca ajunul Craciunului cade intr-o zi de sambata sau dumnica, slujba numita "Ceasurile Imparatesti" se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind "zi aliturgica", adica zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie".

 Aceasta slujba a Ceasurilor este numita astfel deoarece, in lumea bizantina, la aceasta participau si imparatii, iar la noi se aduna in biserica toata familia domneasca.
Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur.

 Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Ajunul Craciunului, prilej de bucurie si rugaciune

Dupa noaptea de ajun, trei zile la rand, in toate bisericile se savarseste Sfanta Liturghie.

 Din pricina bucuriei marelui praznic al Nasterii Domnului, s-a randuit ca in perioada cuprinsa intre Craciunului si Boboteaza sa nu se faca ingenuncheri si plecaciuni.

 Exceptie fac insa canoanele primite de la duhovnic, savarsite in taina camerei fiecaruia.

"Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci."

"Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus. Doamne, slava Tie!"

Credință și legende populare privitoare la originea termenului Crăciun

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naște.

Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun și Crăciunoaie, însă nici aceștia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin nașterea unui prunc zămislit din greșeală.

 Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii. Crăciunoaia, auzind-o, și știind ce înseamnă o naștere de copil, i s-a făcut milă de dânsa și s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moașă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat și i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă.

Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, și l-a dus să scalde copilul.

 Maria i-a zis să încerce apa, și când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate.

 În altă variantă a poveștii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc.

Colindele de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului.

 De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou.

 Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român.

 Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii.

 Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani.

Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

 Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Isus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului.

 Încă un aspect interesant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci doar tipul darurilor: aur, tămâie albă și smirnă.

Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării.